Se afișează postările cu eticheta Reghe. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Reghe. Afișați toate postările

joi, 6 septembrie 2012

Fericiţii până la adânci bătrâneţi !


Reversul basmelor: nu au trăit fericiţii până la adânci bătrâneţi

Reversul basmelor: nu au trăit fericiţii până la adânci bătrâneţi
06 septembrie 2012 Bianca Dragomir Redactor
Mai ţineţi minte cu ce ochi mari priveam în copilărie spre persoana care ne povestea un basm şi cu ce entuziasm aşteptam finalul care, dincolo de toate primejdiile apărute pe parcurs, era unul fericit care îţi dădea voie să visezi frumos? Nu ştiu dacă conştientizaţi sau nu, dar basmele copilăriei ne urmăresc toată viaţa într-un mod subliminal.
 Ele sunt prima proiecţie a unei vieţi (cu început şi sfârşit) pe care nu o cunoaştem încă… Ele sunt printre primele definţii ale relaţiilor interumane, printre primele concepţii despre bine şi rău (dacă nu chiar primele), ele ne pictează în suflet forma iubirii şi ne presară detalii ale sexualităţii feminine şi masculine. Basmele ne învaţă să ne dorim frumuseţea absolută, iubirea perfectă, casa de vis şi fercirea până la adânci bătrâneţi.
Şi creştem, ne maturizăm, descoperim alte şi alte realităţi, descoperim în noi şi binele şi răul, înşelăm sau suntem înşelaţi, părăsim sau suntem părăsiţi, trăim omeneşte. Doar că nu aţi simţit undeva, la un moment dat, că indiferent de ce faceţi sau visaţi, raţiunea şi sufletul vostru caută obsesiv o formă de perfecţiune fără de care parcă nu sunteţi fericiţi complet? Acest instinct fantasmagoric rămâne undeva bine ascuns în memoria noastră afectivă.
Apoi, cum să nu rămână când, nu numai că e prima interpretare a vieţii, dar are o magie ce te pierde într-o altă dimensiune net superioară lumii reale; magia te poate cuceri iremediabil, indiferent sub ce formă se „materializează”.
Adevărata fascinaţie a basmelor constă, de fapt, într-o îmbinare armonioasă dintre realitate, adevăruri general valabile şi imaginaţia provenită tot din dorinţa umană neînţeleasă. Cu autor cunoscut sau cu autor anonim, basmele sunt manifestarea geniului creator al oamenilor.
Întrebarea este: ne fac mai mult bine sau mai mult rău astfel de poveşti nemuritoare? E sănătos să ne luăm proiecţiile, nevoile şi dorinţele dintr-o lume aproape perfectă pentru a reuşi la rândul nostru să atingem măcar o stare valoroasă? Sau, mai degrabă, aceste basme ne condamnă la nemulţumire continuă pentru că este aproape imposibil să trăieşti o iubire ca în basme până când moartea te desparte? Câd ar trebui copiii noştri să se întâlnească prima oară cu basmul? Să ne imaginăm un copil indecis în faţa unei poveşti ca „Albă-ca-Zăpada şi cei 7 pitici” sau ca „Frumoasa Adormită”. Minunatele domniţe au aşteptat sute de ani pentru a fi trezite de un sărut, nu au luptat pentru partenerii lor, nu şi-au încălcat demnitatea, nu au dat telefoane la care să nu primească răspuns – ele doar au aşteptat. De aici se prea poate să fi moştenit cutuma de a aştepta primul pas din partea bărbatului, de a rata şanse pentru că el nu a intuit ce simţeai tu sau de a nu-l căuta tu pentru că el trebuie să ştie unde eşti, ce gândeşti, dacă ţi-e bine sau rău, el trebuie să ştie cum să te salveze de propriile tale temeri. Făt-Frumos trebuie să vină şi să te salveze de monotonie printr-un sărut scurt. Oare asta e fericirea? Avem noi atâta timp la dispoziţie?
Şi totuşi trăim în unii parametrii impuşi de basme, iar dacă te hătărăşti să nu-l aştepţi o sută de ani pe Făt-Frumos, este foarte posibil ca Făt-Frumos să fie deranjat că nu l-ai aşteptat pentru că şi el, la fel ca tine, a crescut crezând că fericirea începe atunci când el te caută şi te găseşte.
Doar că reversul basmelor în viaţa reală este că de cele mai multe ori nu trăieşti alături de cineva fericit până la adânci bătrâneţi. În viaţa reală snt divorţuri, incompatibilităţi, nesincronizări.  Din păcate!

miercuri, 5 septembrie 2012

Canta găina sau cocoșatul !


Relatii de cuplu: canta cocosul sau gaina?
La tine in casa cine conduce? Tu sau el? Va luptati sau ati luptat pentru "putere"? Cu totii stim povesti despre "barbati tinuti sub papuc" si pare ceva foarte rusinos sa ajunga asa. Dar oare cum stau lucrurile in realitate?

Psihologul Cristina Ion-Radulescu observa ca in societatea traditionala rolurile erau clare poate si pentru ca barbatul era cel care aducea banii, iar femeia statea acasa. Acum, rolurile s-au schimbat. Amandoi lucreaza sau, in unele cazuri, ea ajunge sa intretina familia.

Doi parteneri egali

De obicei, remarca psihologul, "in familia moderna nu se mai pune problema de cine este capul. Deciziile se iau impreuna, femeia nu mai este dependenta financiar de barbat, uneori nici chiar emotional, ceea ce ii ofera posibilitatea de a-si exprima mai usor nemultumirile". Astfel, ea ia parte in mod egal la conducere. In momentele bune, cei doi pot fi o echipa, un duo care lucreaza si decide impreuna. Totusi, unii barbati se pot simti nesiguri atunci cand vad ca femeia preia fraiele si incearca sa domine. Cristina observa ca situatiile mai tensionate apar mai ales atunci cand sotul ramane fara serviciu, iar femeia isi gaseste mai usor de lucru, fenomen tot mai des intalnit in ultimul timp pe fondul crizei. Barbatul simte ca nu mai are valoare, ceea ce poate duce la depresii sau chiar manifestari violente. Femeia ar trebui sa-l asigure ca-l iubeste si fara un loc de munca, sa nu-i faca reprosuri si sa-i arate ca-i apreciaza calitatile.

Exemplu de la parinti

In general, tindem sa copiem ceea ce am vazut in familiile noastre. Daca tatal era seful, tindem sa ne supunem sotului. Daca era invers, tindem si noi sa devenim "capul familiei", ca mai demult mama noastra. Daca si sotul a avut un model similar, atunci fiecare isi ocupa un anumit loc pe care ambii il aproba tacit. Daca in familia celuilalt lucrurile au stat altfel, aproape sigur vor urma conflicte. Dar schimbarea este posibila in momentul in care incepi sa constientizezi de ce actionezi intr-un anume fel si sa-ti impui un anumit comportament, care sa duca la echilibrarea relatiei.

Lupta pentru dominare, prilej de cearta

Atunci cand cei doi se lupta pentru suprematie, relatia lor se clatina. In razboiul acesta se folosesc amenintari, certuri, manipulari si alte metode nu prea placute. Toate nu au decat efectul de a-l indeparta pe celalalt, in niciun caz cel de a ajunge la rezultatul dorit. Psihologii au observat ca lupta si urmarile ei negative se opresc doar cand unul dintre soti realizeaza ca nu il poate controla pe celalalt, ci poate fi stapan doar pe propriul comportament. Atunci cand face asta si devine mai iubitor si mai atent cu celalalt, toata relatia se schimba. Culmea, lupta se opreste daca unul dintre soti reuseste sa taca si sa renunte la incercarea de a-l domina pe celalalt.

Negociere inca de la inceput

Rolul de lider in cuplu se negociaza inca de la inceputul relatiei, din perioada de tatonare. In general, primul nascut dintr-o familie are toate sansele sa devina lider in relatie, in timp ce fiul/fiica cea mica, un mijlociu sau un copil unic va accepta sa fie dominat de cel cu personalitate mai puternica. Sunt insa si femei a caror personalitate nu le permite sa devina lider. Refuza sa isi asume responsabilitati, au temeri in a lua decizii si, mai ales, le este frica de esec si de reprosuri.

joi, 23 august 2012

Pepe cu Raluca Pastrama


Vezi cum arata casa in care se va mute Pepe cu Raluca Pastrama si Maria! 


Din momentul in care a aflat ca va deveni tatic, Pepe a inceput sa-si organizeze foarte atent viata. A facut nunta, s-a ingrijit ca sarcina Ralucai sa decurga bine si ca proaspetei lui sotii sa nu-i lipseasca nimic si a inceput sa caute caminul perfect, scrie Cancan.

Desi initial a fost tentat sa cumpere casa Oanei Roman, Pepe a facut o alta alegere si a batut palma pentru o vila cocheta, la cheie, situata in zona de nord a Capitalei. Desi imobilul, nou-nout, arata impecabil, artistul a decis sa-l demoleze partial si sa-l faca pe gustul lui si adaptat nevoilor familiei sale.

Primul lucru pe care l-a avut in cap a fost sa ofere fiicei sale nou-nascute liniste si protectie, motiv pentru care a comandat echipei de muncitori insarcinate cu amenajarea sI consolidarea casei un gard urias, menit sa tina la distanta curiosii si rau-facatorii. Cu toate aceste modificari, la costul initial al locuintei, Pepe a mai adaugat cheltuieli de peste 50.000 de euro si inca nu a terminat. Ieri, artistul a mers sa vada cum evolueaza lucrarile, insotit de socrul si cumnatul lui. Cat a stat acolo, cantaretul a facut in permanenta poze pentru a-i arata Ralucai, care nu se poate desparti de fiica sa, transformarea caminului lor. 

"Casa era la cheie, dar a trebuit sa modific cate ceva pentru ca totul sa fie perfect. Am mai cumparat putin teren langa sa maresc gradina, construiesc un gard inalt sI am umblat putin sI la interior. Mai este ceva de lucru, dar in curand ne vom muta aici", a declarat Pepe.

luni, 20 august 2012

Reghe a fugit de Prodanca !


Aşa negociază şi pentru jucători ?  Reghe a fugit din magazin când a văzut că Prodanca trage cu dinţii de preţul unui bolid: "Nu-ţi face nimeni reducerea asta. Mie mi-e ruşine, plec"



Noi scene memorabile în reality show-ul "Prodanca şi Reghe". Ultimul episod ce îi prezintă pe cei doi oameni din fotbalul românesc în "Aventura Americană" i-a prezentat pe cei doi intraţi în febra cumpărării unei limuzine de lux.

Prodanca a pus ochii pe un superb Corvette roşu, cu un preţ de aproximatv 75.000 de dolari, însă nu a vrut nici în ruptul capului să plătească suma cerută de dealer-ul auto. "Plătesc cash. Nimeni nu vine aici să plătească cu bani cash. Îţi zic sigur că o iau cu 55 de mii", i-a transmis Prodanca soţului ei în aşteptarea angajaţilor de la salonul auto.

  "E mult, Ana! Nimeni nu îţi face o asemenea reducere", a încercat Reghe să o convingă pe Ana Maria Prodan, fără succes însă. A fost momentul în care tehnicialul Stelei i-a transmis soţiei că îi e prea ruşine să asiste la discuţia ce urma să aibă loc cu dealerul: "Mi-e ruşine să stau aici, te las pe tine. Eu ies". 

Prodanca nu s-a lăsat: "O să vezi. Îi ştiu foarte bine.... Ei cică îmi fac o reducere de la 75.000 la 64.000... O să le zic preţul şi plec. Să vezi cum mă sună după. Sunt sigură".

Până la urmă, familia Reghecampf a renunţat la ideea cumpărării maşinii.
 

Kamady Rudd

Se trezește la 2:30 în fiecare dimineață.  Acest reporter nu a purtat machiaj pentru o săptămână . Ea se îndreaptă spre stația de ...